În arta bizantină noţiunile de creativitate şi orginalitate au un alt răsunet decât au în zilele noastre.

Creativitatea apare în modul cum se relaţionează la un arhetip. Arta e cu atât mai autentică cu cât e mai bine ancorată în tradiţie.
A fi ancorat în tradiţie înseamnă a te raporta la momentul cel mai proxim revelaţiei dumnezeieşti. Dacă stilurile moderniste încearcă să răspundă cât mai bine cerinţelor viitorului existenţei pământeşti, arta ecleziastică îşi are izvorul în trecutul ce mărturiseşte de existenţa nepământească. 
De aceea arhitectura nu se tratează stilistic, ci canonic. Dacă discutăm stilistic atunci edificiul suferă o conformare în raport cu reperele stilului în care se încadrează.
Canonic înseamnă doctrinar, adică a te supune unui "normativ" care nu îngăduie abaterile ce ţin de dogmă.
Canonul nu presupune o limitare a posibilităţilor creatoare ale artistului, ci are un contraefect "realizând că diversitatea imaginativă a prea multor teme istoveşte creativitatea şi frânează nu numai puterea expresivă, dar şi profunzimea discursivă a imaginii plastice"*


 *Sorin Dumitrescu, Noi şi Icoana, Ed. Anastastia 2010, pg. 99

The terms of creativity and originality have a different echo in the Byzantine art than nowadays.

Creativity  supervenes in the way it relates to an archetype. Art is more authentic the more is relates on tradition.

Architecture is not to be treated stylistically but canonically. Canonical means doctrinaire, in other words obeying to a "norm" which does not accept the digressions related to dogma.