Paraclisul Sf. Stelian îşi are începutul cu câţiva ani în urmă într-un spaţiu dezafectat alocat birourilor şi depozitării din cadrul Clinicii de Medicină a Muncii a Spitalului Judeţean Cluj-Napoca. Sub îndrumarea şi sprijinul părintelui Călin Felecan s-a încercat adaptarea spaţiului interior la nevoile unui lăcaş de cult ortodox. Astfel s-a împărţit întreaga încăpere într-o zonă de naos şi una de altar separate printr-un iconostas improvizat din blocuri ceramice.
Odată cu conturarea paraclisului s-a format treptat şi o mică comunitate de credincioşi, marea majoritate membri ai Grupului Sf. Ioan Damaschin, grup care aduna laolaltă diverse specialităţi şi care au vazut aici un loc potrivit pentru a promova arta picturală şi muzicală de factură bizantină.
Din dorinţa de a îmbunătăţii calitatea spaţiului liturgic, iniţiatorul grupului, pictorul Sorin Albu a început şi finalizat pictararea peretelui estic al altarului, precum şi icoanele împărăteşti de pe iconostas. În noiembrie 2009 s-au început lucrările pentru amenajarea totală a interiorului. Această activitate avea ca scop punerea în operă a principiilor estetice şi practice ale artei bizantine. Modelul a fost pe de o parte capela din subsolul Catedralei Sfânta Treime din Baia-Mare, lucrare impresionantă realizată de arhitectul Dorel Cordoş, cel care a proiectat de asemenea şi ansamblul mănăstiresc de la Rohia. Pe de altă parte, o sursă de inspiraţie au fost bisericile bizantine de secol XIII-XIV din Constantinopol şi Grecia. Lucrările au început cu înlocuirea pardoselii existente din parchet laminat cu o pardoseală din cărămidă refractară reciclată. Cărămida a fost aşezată pe un pat de nisip în model roman, dând aparenţa unei pardoseli foarte vechi datorată imperfecţiunii aşezării şi aspectului brut. Au fost zidite bancuţe laterale din caramidă roşie, decorate cu arcade angajate. Iconostasul şi scaunul arhieresc au fost tratate complet din caramidă şi decoraţie în dinţi de fierăstrău.
Decoraţia picturală a fost completată în iunie 2010, odată cu finalizarea casetoanelor de frescă de mari dimensiuni, realizate la workshop-ului organizat în cadrul editiei a VI-a a Simpozionului Zilele Artei Bizantine.
Întreg demersul a fost un experiment, un exerciţiu de a recupera tehnicile tradiţionale, atât de construcţie, cât şi de pictură, pentru creaţia unui spaţiu ecleziastic după cerinţele estetice şi spirituale ale vremurilor de apogeu al ortodoxiei. Toată activitatea s-a desfăşurat în mod firesc, organic, lucrurile evoluând de la sine la faţa locului fară foarte multe schiţe în ce priveşte proiectul de arhitectură. S-a încercat rezolvarea detaliilor in situ. În acest scop i se datorează mult parintelui Călin Felecan, care a fost deschis la toate propunerile facute, şi a avut rabdarea de a vedea lucrurile realizate fără a le stopa când păreau că merg pe un curs greşit.
