Biserica Învierea Domnului presupune o dezvoltare a PROPUNERII 3, cu adaptările necesare pe terenul existent. Faţa de PROPUNEREA 3 s-au adăugat 2 încaperi distincte pentru proscomidie şi diaconicon şi s-a propus demisol, în care se va amenaja un paraclis, trapeza şi încări pentru spaţiile tehnice.

Exterior s-a propus un turn clopotniţă cu lumânărar, un pangar şi grupuri sanitare. Subsolul este rezervat spaţiilor de depozitare.

Biserica urmăreşte configuraţia bisericilor imperiale bizantine de secol VI, prin dimensiunile mari, dar si prin existenţa balconului, care de data aceasta folosit nu pentru separarea barbaţilor de femei, ci pentru a mări capacitatea bisericii. 

 

  

 

   Cum înaintezi pe drumul înspre Bârsana pe ruta spre Cavnic, se deschide o perspectivă largă asupra colinelor, odată împădurite ale Gutâiului. Ajuns în localitatea Bârsana şi abătându-te cam trei kilometri pe drumul numit Valea Muntelu, într-o zonă unde patrimoniul bisericilor de lemn este predominat, te surprinde o "mostră" de arhitectură de factură bizantină. Liniile ondulatorii ale colinelor mai sus amintite îşi găsesc materializarea în formele arcuite ale bisericii aparţinând arhitectului Dorel Cordoş.

   Este o biserică de dimensiuni medii pe plan trilobat cu absidele uşor definite, cu o dantelărie exterioară în dinţi de fierăstrău şi o succesiune de volume retrase care trimit mai degrabă la arhitectura sârbească a sfârşitului de secol XIV şi început de secol XV.
  Ceea ce impresionează este tamburul puţin înalt şi foarte decorat cu firide retrase succesiv şi cupola mare ce fac referire la vechea arhitectură a perioadei medii bizantine. În final putem concluziona că ne reportăm la un reuşit exemplu de arhitectură ecleziastică contemporană.

Argument*

Expoziţia arădeană “Icoana în cetate” a grupului de iconari Sfântul Ioan Damaschin şi a
invitaţilor săi propune o reactualizare a tezaurului plastic al icoanei bizantine. Expoziţia
cuprinde icoane pe lemn, pe sticlă, frescă portabilă, mozaic, miniaturi, sculptură şi grafică
religioasă, izvoade şi schiţe de arhitectură. Plurivalenţa tehnicilor de realizare ale diferitelor
tipuri de icoane reliefează păstrarea prospeţimii acestui gen artistic de-a lungul secolelor,
dar şi dialogul cu provocările constructiviste ale artei postmoderne. Considerăm că icoanele
pot resuscita interesul pentru perenitatea paradigmei clasice în arta zilelor noastre.
Totodată, prin evidenţierea urbanităţii mesajului icoanei tradiţionale, dorim
revalorificarea în limbajul artistic a unui orizont civic mai larg, de aici şi asumarea expunerii
acestei arte de provenienţă şi cu destinaţie eclezială într-un spaţiu citadin, intermediar prin
excelenţă, cum este şi galeria de artă. Un rol tradiţional al icoanei este cel de mediere, de
folosire a simbolurilor plastice pentru pasajul mesajelor între „lumea de dicolo” (a Împărăţiei
lui Dumnezeu) şi „lumea noastră”. Considerăm că elemente iconice pot încă permea şi
vitaliza (aşa cum istoria artei stă mărturie) dinspre icoane spre limbajul artistic actual.


*Text prezentat de către organizatori în cadrul expoziţiei

 

           

            Paraclisul Sf. Stelian îşi are începutul cu câţiva ani în urmă într-un spaţiu dezafectat alocat birourilor şi depozitării din cadrul Clinicii de Medicină a Muncii a Spitalului Judeţean Cluj-Napoca. Sub îndrumarea şi sprijinul părintelui Călin Felecan s-a încercat adaptarea spaţiului interior la nevoile unui lăcaş de cult ortodox. Astfel s-a împărţit întreaga încăpere într-o zonă de naos şi una de altar separate printr-un iconostas improvizat din blocuri ceramice.

            Odată cu conturarea paraclisului s-a format treptat şi o mică comunitate de credincioşi, marea majoritate membri ai Grupului Sf. Ioan Damaschin, grup care aduna laolaltă diverse specialităţi şi care au vazut aici un loc potrivit pentru a promova arta picturală şi muzicală de factură bizantină.

             Din dorinţa de a îmbunătăţii calitatea spaţiului liturgic, iniţiatorul grupului, pictorul Sorin Albu a început şi finalizat pictararea peretelui estic al altarului, precum şi icoanele împărăteşti de pe iconostas. În noiembrie 2009 s-au început lucrările pentru amenajarea totală a interiorului. Această activitate avea ca scop punerea în operă a principiilor estetice şi practice ale artei bizantine. Modelul a fost pe de o parte capela din subsolul Catedralei Sfânta Treime din Baia-Mare, lucrare impresionantă realizată de arhitectul Dorel Cordoş, cel care a proiectat de asemenea şi ansamblul mănăstiresc de la Rohia. Pe de altă parte, o sursă de inspiraţie au fost bisericile bizantine de secol XIII-XIV din Constantinopol şi Grecia. Lucrările au început cu înlocuirea pardoselii existente din parchet laminat cu o pardoseală din cărămidă refractară reciclată. Cărămida a fost aşezată pe un pat de nisip în model roman, dând aparenţa unei pardoseli foarte vechi datorată imperfecţiunii aşezării şi aspectului brut. Au fost zidite bancuţe laterale din caramidă roşie, decorate cu arcade angajate. Iconostasul şi scaunul arhieresc au fost tratate complet din caramidă şi decoraţie în dinţi de fierăstrău.

            Decoraţia picturală a fost completată în iunie 2010, odată cu finalizarea casetoanelor de frescă de mari dimensiuni, realizate la workshop-ului organizat în cadrul editiei a VI-a a Simpozionului Zilele Artei Bizantine.

            Întreg demersul a fost un experiment, un exerciţiu de a recupera tehnicile tradiţionale, atât de construcţie, cât şi de pictură, pentru creaţia unui spaţiu ecleziastic după cerinţele estetice şi spirituale ale vremurilor de apogeu al ortodoxiei. Toată activitatea s-a desfăşurat în mod firesc, organic, lucrurile evoluând de la sine la faţa locului fară foarte multe schiţe în ce priveşte proiectul de arhitectură. S-a încercat rezolvarea detaliilor in situ. În acest scop i se datorează mult parintelui Călin Felecan, care a fost deschis la toate propunerile facute, şi a avut rabdarea de a vedea lucrurile realizate fără a le stopa când păreau că merg pe un curs greşit.